Corporate / M&A

Romania: Share Premiums under Romanian law: Myth vs Reality

Even though Romanian legal provisions are scarce as regards share premiums, practice shows that they may be a useful tool for companies.

Legal concept under Romanian law

The legal concept of “share premium” is vaguely regulated under Romanian law. More specifically, accounting regulations (Ordinul 1802/2014) provide a definition of this term, according to which the share premium is determined as the difference between the issue price of new shares and their par value. The Companies Law (Legea societatilor nr. 31/1990) handles this concept in the context of companies’ share capital increase opera-tions by issuance of new shares, thus excluding its applicability to similar operations by increase of the shares’ par value.

A share premium could also be seen as a cost incurred by the respective company for is-suing new shares at a specific moment in time, grounded on an increased market value of the company compared to its value at the date of incorporation/previous issuance of shares. Per a contrario and in line with the decisions of the Romanian courts, issuance of share premiums should not be interpreted as mandatory whenever these operations of share capital increases occur, as no such legal provisions impose it. Furthermore, the amount of the share premium may also be freely set at the general meeting of share-holders, with no legal provisions limiting its level.

Overall, even though not imposed by law, it is reasonable for a share premium to be set on economic grounds. When these exist, share capital increase operations with share premiums may be applied even in limited liability companies with only one shareholder or in companies where all shareholders participate in the operation.

Examples of most frequent situations involving the use of share premiums

One of the situations that would justify the use of share premiums would be the case of a considerable investment in a company in exchange for a specific level of share capital participation. If the investor were to receive shares in exchange for the entire equity injected in the company, the other shareholders would be diluted considerably or, in order to avoid dilution, would also be forced to contribute to the increase of the share capital.

Another situation involving the use of share premium is to avoid the application of a specific case of company dissolution under the Companies Law. Thus, the value of a company’s net assets, determined as the difference between total assets and total debt, should not fall below half of its subscribed share capital. Otherwise, the company’s directors are obliged to convene and inform the shareholders who, based on the details provided, will have to decide upon the company’s dissolution. In the case at hand, increasing the company’s share capital with an issuance premium would have a double benefit: (i) the value of the company’s net assets would be higher than prior to the increase, further to the addition of share premiums to the company’s total assets, while (ii) the increase of the subscribed share capital will be kept at a minimum.

Destination of the share premium

No legal restrictions are regulated as regards the destination of the amounts received by a company and representing share premiums. Thus, once the share premium is registered in the company’s accounting records, it may have various destinations, ie to cover the company’s losses, to increase the company’s share capital or to be distributed to shareholders.

Even if expressly allowed by the provisions of the Romanian Fiscal Code (Codul fiscal), direct distribution of share premiums is not common in practice, mainly for accounting reasons (ie, there is no correspondence between the debit section of the accounts related to share premiums and the credit section of the accounts specifying the settlement of share capital between shareholders).

Alternatively, the “cleanest” indirect distribution method of share premiums consists in a share capital increase by incorporation of share premiums, followed by a share capital reduction with the same amount of incorporated share premiums and the cashing in by the shareholders of their respective quotas. Even though it is one of the most risk-free indirect distribution methods of share premiums, this operation has two main disad-vantages: (i) it is a lengthy procedure, as the reduction of the share capital implies the elapse of a two-month opposition period and (ii) it may not be implemented when the company registers losses.

No legal restrictions are regulated in regard to the destination of the amounts received by a company and representing share premiums.

Primele de emisiune potrivit legislaţiei din România: Mit vs Realitate

Deşi sunt puține prevederi legale în România cu privire la primele de emisiune, practica arată că aceste prime pot fi folositoare societăţilor.

Concept legal potrivit dreptului din România

Conceptul legal de „prime de emisiune” este vag reglementat în dreptul român. Termenul este definit de reglementările de natură contabilă (Ordinul 1802/2014). Potrivit acestor reglementări, primele de emisiune reprezintă diferenţa dintre preţul de emisiune al noii acţiuni şi valoarea nominală iniţială. Legea societăților nr. 31/1990 reglementează acest concept în contextul operațiunii de majorare de capital prin emiterea de noi acţiuni, şi astfel exclude aplicarea acestui concept în operaţiuni similare prin creşterea valorii nominale a acţiunilor.

O primă de emisiune ar putea fi văzută şi ca o creştere a costului a respectivei companii pentru emiterea de noi acţiuni la un anumit moment, datorită unei creşteri a valorii de piaţă a societăţii în comparaţie cu momentul încorporării/emiterii anterioare de acţiuni. Per a contrario şi în concordanţă cu jurisprudenţa curţilor judecătoreşti din România, acordarea de prime de emisiune nu ar trebui considerată obligatorie de fiecare dată când are loc o majorare de capital, legea neimpunând o astfel de condiţie. În plus, valoarea primelor de emisiune poate fi stabilită în mod liber în cadrul adunării generale a acţionarilor/asociaților, neexistând nicio limitare legală în acest sens.

Per ansamblu, deşi nu este impus prin lege, este recomandat ca primele de emisiune sa fie stabilite pe criterii economice. Când acestea există, operaţiunile de majorare de capital cu acordare de prime de emisiune pot fi lansate chiar şi în cadrul societăţilor cu răspundere limitată cu acţionar unic sau în societăţi în care participă toţi acţionarii.

Exemple de situaţii frecvente de acordare a primelor de emisiune

O situaţie care ar justifica acordarea de prime de emisiune ar fi cazul unei investiţii într-o societate în schimbul unui anumit procent de participaţie la capitalul societăţii. Dacă investitorul ar primi acţiuni în schimbul întregului capital injectat în societate, ceilalţi acţionari ar suferi o reducere a procentului acţiunilor deţinute la acea societate, iar pentru a evita această reducere ar fi nevoiţi să participe la majorarea de capital.

Un alt motiv pentru acordarea primelor de emisiune este nevoia de a evita un anumit caz de dizolvare potrivit Legii societăţilor. Aşadar, valoarea activului net al unei societăţi, determinat ca diferenţă între activul brut și datorii, nu ar trebui să scadă sub jumătate din valoarea capitalului subscris. În caz contrar, membrii directoratului sunt obligaţi să-i convoace şi să-i informeze pe acţionari, care, pe baza informaţiilor furnizate, vor trebui să decidă asupra dizolvării societăţii. În acest caz, majorarea capitalului societăţii cu emiterea unei prime de emisiune ar avea un beneficiu dublu: (i) activul net al societăţii ar fi mai mare ca urmare a adăugării valorii primelor de emisiune la activul brut al societăţii, în timp ce (ii) majorarea capitalului subscris ar avea loc la un nivel minim.

Destinaţia primelor de emisiune

Nu există nicio restricţie legală cu privire la destinaţia sumelor primite de societate şi care reprezintă prime de emisiune. Totuşi, din momentul în care primele de emisiune sunt înregistrate în registrele contabile ale soicietăţii, sumele ar putea avea diverse destinaţii: să majoreze capitalul subscris al societăţii sau să fie distribuite către acţionari.

Chiar dacă primele de emisiune sunt permise în mod expres de către Codul Fiscal, distribuirea directă a acestora nu este o practică uzuală, de regulă din motive contabile (de exemplu, nu există o corespondenţă între secţiunea de debit a contului alocat primelor de emisiune şi secţiunea de credit a contului alocat distribuirilor către asociați privind capitalul social).

În mod alternativ, cel mai „curat” mod de distribuire indirectă a primelor de emisiune constituie o majorare de capital prin încorporarea primelor de emisiune, urmată de o reducere a capitalului cu aceeaşi valoare a primelor de emisiune încorporate şi apoi încasarea cotelor respective de către acţionari. Chiar dacă este unul dintre cele mai sigure moduri de distribuire indirectă a primelor de emisiune, această operaţiune are două dezavantaje: (i) este o procedură greoaie care necesită timp, întrucât operaţiunea de reducere de capital presupune trecerea unei perioade de două luni pentru formulare de opoziţii şi (ii) nu poate fi implementată atunci când societatea înregistrează pierderi.

Nu există nicio restricţie legală cu privire la destinaţia sumelor primite de societate şi care reprezintă prime de emisiune.